expansiunea Austronesiană în Insula Asia de Sud-Est și Pacific a fost ultima și cea mai extinsă migrație umană preistorică. Limbile austroneziene au înlocuit limbile indigene pe aproape jumătate din glob, totuși numărul absolut de coloniști Austronezieni a fost mic. Recent, geneticienii au identificat disparități geografice mari în proporțiile relative ale strămoșilor asiatici în diferite sisteme genetice (NRY, ADN mitocondrial, autozomi și cromozomi X) în societățile vorbitoare austroneziene din Insula Asia de Sud-Est și Pacific. În mod surprinzător, o discontinuitate genetică substanțială apare în mijlocul unui lanț continuu de insule care formează arcul sudic al arhipelagului indonezian, în apropierea centrului geografic al lumii Austronesiene. În absența barierelor geografice în calea migrației, această graniță genetică și înlocuirea limbii Austronesiene trebuie să fi apărut din comportamentul social. Bazându-se pe decenii de cercetări etnologice comparative inspirate de F. A. E. modelul structural al organizării sociale austroneziene al lui van Wouden, codificat ulterior de Claude l Oktivvi-Strauss ca „societăți de casă” („sociquxt unkts maison”), propunem un model etnografic în două etape în care apariția „societăților de casă” matrilocale în faza inițială a expansiunii austroneziene și dispariția ulterioară a „societăților de casă” în regiunile de creștere a orezului de câmpie, explică modelele lingvistice, genetice și culturale observate.