duopolul Cournot, numit și concurența Cournot, este un model de concurență imperfectă în care două firme cu funcții de cost identice concurează cu produse omogene într-un cadru static. A fost dezvoltat de Antoine A. Cournot în „cercetările asupra principiilor matematice ale teoriei bogăției”, 1838. Duopolul lui Cournot a reprezentat crearea studiului oligopolurilor, mai ales duopolurilor, și a extins analiza structurilor de piață care, până atunci, se concentraseră asupra extremelor: concurența perfectă și monopolurile.Cournot a inventat cu adevărat conceptul de teorie a jocurilor cu aproape 100 de ani înainte de John Nash, când a analizat modul în care întreprinderile s-ar putea comporta într-un duopol. Există două firme care operează pe o piață limitată. Producția de piață este: P (Q)=a-bQ, unde Q=q1+q2 pentru două firme. Ambele companii vor primi profituri obținute dintr-o decizie simultană luată de ambele cu privire la cât de mult să producă și, de asemenea, pe baza funcțiilor lor de cost: TCi=c-qi.

deci, algebric:

pentru a maximiza, condiția de ordinul întâi va fi:

și, dacă qi=qj, atunci ambele sunt egale:

prin urmare, funcțiile de reacție (linii albastre), unde variabila cheie este cantitatea stabilită de cealaltă firmă, vor lua următoarea formă:

ceea ce explică toate acestea este un principiu foarte de bază. Ambele companii se luptă pentru beneficii maxime. Aceste beneficii sunt derivate atât din volumul maxim de vânzări (o cotă mai mare a pieței), cât și din prețuri mai mari (rentabilitate mai mare). Problema provine din faptul că creșterea profitabilității prin prețuri mai mari poate afecta veniturile prin pierderea cotei de piață. Ceea ce face abordarea Cournot este maximizarea atât a cotei de piață, cât și a rentabilității prin definirea prețurilor optime. Acest preț va fi același pentru ambele companii, deoarece altfel cea cu prețul mai mic va obține cota de piață completă, ceea ce face ca acesta să fie un echilibru Nash, cunoscut și pentru acest model echilibrul Cournot-Nash.

dacă luăm în considerare curbele isoprofit (cele care arată combinațiile de cantități care vor face același profit firmei, curbele roșii) putem vedea că echilibrul jocului nu este Pareto eficient, deoarece curbele isoprofit nu sunt tangente. Rezultatul este sub cel al concurenței perfecte și, prin urmare, nu este optim din punct de vedere social, dar este mai bun decât rezultatul monopolului.

extinzând modelul la mai mult de două firme, putem observa că echilibrul jocului se apropie de rezultatul perfect al concurenței pe măsură ce numărul firmelor crește, scăzând concentrarea pieței.

comparație cu duopolurile Stackelberg:

-modelul lui Cournot este un joc simultan, al lui Stackelberg este un joc secvențial;

-în duopolurile Cournot cantitatea vândută este aceeași pentru ambele firme, în timp ce în duopolurile Stackelberg, cantitatea vândută de lider este mai mare decât cantitatea vândută de adept;

-atunci când comparăm producția și prețurile fiecărei firme, avem:

Leader: qS1 > qC1 and πS1 > πC1

Follower: qS2 < qC2 and πS2 < πC2

-With regard to total output and prices we have the following:

QM < QC < QS < QPC

PM > PC > PS > PPC = MC

with:

QC: total Cournot output QS: total Stackelberg output QPC: total perfect competition output QM: total Monopoly output PC: Cournot price PS: Stackelberg price PPC: perfect competition price PM: Monopoly price MC: cost marginal